Săptămâna a 4-a a deschis partea a treia a cursului intitulată foarte sugestiv, Animation Basics.
Cursurile din această săptămână s-au desfăşurat altfel faţă de cele din primele 3 săptămâni, în sensul că nu s-a mai insistat pe the power of Maya. Deocamdată am lăsat deoparte Hypergraph-ul, Hypersahde-ul, etc şi-am început să facem mai multă animaţie clasică (direct pe timeline).
Principii studiate
Întreaga săptămână a avut ca scop fixarea unor principii generale din animaţie, principii pe care le-am aplicat în mici animaţii ale unor obiecte. Aşadar, am realizat doar animaţie de obiecte nu şi n-am animat nici un personaj.
Principile pe care s-a insistat au fost următoarele:
- turtirea şi alungirea (squash & streach)
- mişcarea în arcuri (arcs)
- simetria şi nesimetria în ritm (even spacing & uneven spacing)
- anticipare (anticipation)
- linia de acţiune (line of action)
- balans şi greutate (balance & weight)
- silueta (silhouette)
Iar fiecare zi s-a desfăşurat cam aşa:
- de fiecare dată s-a început cu prezentarea teoretică a ununia sau mai multe principii
- apoi primeam o temă (una sau mai multe animaţii) ce trebuia finalizată tot în ziua respectivă
- iar la final se făcea o analiză asupra animaţiilor realizate de fiecare dintre noi
Ritmul zilnic
Cu precizarea că, toate obiectele pe care le-am animat erau deja rigate (având un rig destul de simplist, îmbinând sistemele FK şi IK), ritmul pentru primele 4 zile (s-a animat doar în aceste zile) a fost următorul:
Ziua I
Personaj: Mingea săltăreaţă
Teme: Salt pe loc, salt în spaţiu din dreapta în stânga şi invers, salt în spaţiu cu atenuare
Deşi în săptămâna a 2-a am mai animat mingea dar şi sacul de făină, de data aceasta am ţinut mai mult cont de principiile animaţiei prezentate în ziua respectivă. Plus că de data asta am făcut animaţie pe timeline şi, cel mai important, am făcut-o singuri
.
Ziua a II-a:
Personaj: Lampa Luxo (gen lampa celor de la Pixar)
Teme: Lampa adulmecând, lampa râzând, lampa privind în jur
Iată cum arată animaţia mea ..
Ziua a III-a
Personaj: Sacul de făină
Temă: Salt de la înălţime
Iată cum arată animaţia mea ..
Ziua a IV-a
Personaj: Sacul de făină
Temă: Sacul dansând
Iată cum arată animaţia mea ..
În legătură cu dansul sacului, deşi animaţia mea nu conţine partea de sunet, să ştiţi că am folosit ca referinţă dansul lui John Travolta pe melodia Friday Night (video aici) şi-am încercat să respect bpm-ul melodiei (beat per minute), măsurat de mine în jur de 125. Melodia a fost o alegere proprie, de altfel fiecare a avut libertatea de a- şi alege ritmul dorit
.
Ziua a V-a
Ziua a V-a fost puţin diferită, în sensul că “ne-am jucat” cu un personaj uman generic, pe nume Hogan
. Nu l-am animat pe Hogan ci “l-am pus” în diverse ipostaze.
Scopul a fost studiul limbajului corpului pe baza liniei de acţiune dar şi obţinerea unei siluete clare, cât mai corectă şi mai ales sugestivă. Un alt scop a fost şi acela de a ne obişnui cu rigul personajului pentru că săptămâna viitoare urma să-l animăm.
Aşadar, tema de vineri a fost să realizăm 7 ipostaze cu Hogan:
- jenat
- increzator
- singur
- lipsit de griji
- lipsit de vlaga
- nervos
- expus.
Iată 4 dntre ipostazele la care am lucrat eu …

Subliniez din nou faptul că am avut libertate totală asupra alegerii poziţiilor, la sfârşitul zilei fiecare având o viziune diferită asupra celor 7 stări.
Ce-mi place cel mai mult aici la Animation Workshop este faptul ca se pune accent pe munca ta, ai lbertate totală în alegerea poziţiilor, a mişcărilor, etc (evident în concordanţă cu tema dată). De asemenea, spre deosebire de şcoala românească, aici nu există stres, nervi, reproşuri şi toată lumea are o deschidere totală spre nou.
Vă spun mai multe despre toate astea dar şi despre the final touch în articolul următor








[...] discuţia legată de săptămâna a 4-a, prima săptămână din capitolul Animation [...]
[...] fel ca şi săptămâna trecută, săptămâna a 5-a face parte din cea de-a treia parte a cursului, Animation Basics. În această [...]