2

Forţă şi echilibru în animaţie – Partea a II-a – Tragerea unui obiect

În prima parte am considerat un obiect greu însă de dimensiuni mai reduse astfel încât personajul nostru să poată cuprinde acest obiect cu mâinile şi să-l ridice până la nivelul mijlocului.

De aceasta data vom mări atât masa obiectului cât şi dimensiunea sa iar personajul nostru va trebui să tragă acest obiect.

Un personaj trage un obiect greu folosindu-se de o frânghie

Imaginaţi-vă o cutie mare de care este legată o frânghie şi un personaj care se chinuie să tragă dupa el această cutie. Personajul este cu spatele la cutie ţinând funia pe după unul dintre umeri. După cum am spus, obiectul este mai mare şi ma greu decât în primul exemplu. Dar de ce este important cât de greu este obiectul? Ei bine, pentru că ne duce cu gândul la faptul că personajul va trebui să aplice o forţă ceva mai mare (proporţională cum masa obiectului) pentru a-l deplasa.

Puţină teorie nu strică niciodată

Pricipiul al II-lea al dinamicii ne spune următoarele:

img_1

Am notat cu m [Kg] – masa sistemului, a [m/s2] – acceleraţia necesară pentru a exercită forţa F asupra unui obiect de masă m.

De reţinut că acceleraţia reprezintă variaţia vitezei în timp:

img_5

Însă formula de mai sus ne duce cu gândul la următoarea formulă, şi anume:

img_4

Am notat cu p [Ns] – impulsul, t [s] – timpul

Potrivit acestei relaţii, forţa este mărimea fizică vectoriala, egală cu viteza de variaţie a impulsului punctului material.

Mai ştim că impulsul (p) este mărimea fizică vectorială egală cu produsul dintre masa (m) şi viteza (v) punctului material:

img_2

Aşadar, din cele de mai sus se poate observa cu usurinţă faptul că, cu cât masa sistemului este mai mare, cu atât forţa exercitată pentru a imprima acceleraţia a va trebui să fie mai mare. Practic, cu cât cutia noastră va fi mai grea, cu atât ne va trebui o forţă mai mare pentru a o deplasa de pe loc. Logic, nu?

Tot legat de forţe mai putem aminti câte ceva şi despre forţa de frecare:

img_3

De reţinut că forţa de frecare nu depinde de mărimea suprafeţelor în contact ci depinde de natura lor. Iar mărimea care caracterizează natura acestor suprafeţe se numeste  coeficientul de frecare (μ).

Această din urmă relaţie nu trebuie reţinută sub aspect matematic ci mai degrabă conştientizată şi transpunsă cât mai bine în animaţie.

Este important de ştiut ce fel de suprafaţă avem (aderentă, nu prea aderentă, etc) pentru a şti de ce forţă F avem nevoie (mai mare sau mai mică), pentru a şti, într-un final, cum desenăm personajul noastru şi cum simulăm efectul forţelor respective (forţa de frecare şi forţa necesară deplasării cutiei).

Un exemplu …

exampleb-pull

  • B1. Personajul se pregăteşte – personajul nostru duce piciorul stâng în faţă (pentru că ţine frânghia pe umărul drept) iar contactul cu pământul este realizat cu toată talpa pentru piciorul din fata şi doar pe vârfuri pentru piciorul din spate. Spatele este drept şi puţin orientat în faţă, frânghia este puţin curbată (netensionată), mâna stângă nu este vizibilă. Această pooziţie este una de relaxare iar personajul nu aplică nici o forţă.
  • B2. Personajul începe să aplice forţa de tragere – corpul este aplecat în faţă, spatele este curbat, piciorul drept (din spate) este perfect întins şi se găseşte în prelungirea corpului. Contactul cu pământul este realizat doar prin degetele picioarelor.
  • B3. Personajul trage cu toată forţa – această poziţie rezultă din cea anterioară doar că, de această dată, poziţia corpului este una extremă. Corpul este mult mai curbat şi mai aplecat în faţă, personajul se sprijină pe piciorul stâng (cel din faţă) şi se împinge în piciorul drept (cel din spate). Se ajută de mâna liberă ducând-o mult în faţă, ca şi cum ar vrea să apuce ceva. De asemenea, mai putem lucra la alungirea trupului dar şi a frânghiei. Se observa cum frânghia tensionată fiind, ajută la menţinerea echilibrului personajului.

Următoare poziţie reprezintă rezultatul efortului depus: personajul fie va reuşi să clintească cutia şi va face un pas înainte (va duce piciorul drept în faţă), fie nu va reuşi să facă vre-un pas şi va fi tras înapoi (rezultat oarecum exagerat însp folosit cu precădere în desenele animate) :) Soluţii sunt, vom vedea ce vom face la momentul potrivit, deocamdată discutăm doar teoria.

Concluzie

În acest exemplu personajul aplică o forţă de tragere. Ca şi în exempul cu centrul de greutate, unde discutam despre forţa de ridicare, corpul său este supus la anumite solicitări

  • spatele se va încovoia atunci când efortul devine mai ridicat
  • picioarele vor fi încordate iar contactul cu solul se va realiza doar cu varful degetelor de la picioare
  • mâna dreaptă va fi tot timpul îndoită pentru că va ţine sfoara
  • mâna stângă va fi dusă în faţă atunci când personajul va depune efortul maxim
  • sfoara tensionată reprezintă o parte componentă a personajului şi ajută la menţinerea echilibrului (dacă sfoara s-ar rupe personajul ar cade în nas datorită centrului de greutate deplasat mult în faţă).

Cam atât deocamdată! Ne vedem la o nouă lecţie cât de curând şi cred că tot una de teorie 😛


Filed in: Featured, Principles, Romanian
Tags: , , , , , , ,

Related Posts

Bookmark and Promote!

2 Responses to "Forţă şi echilibru în animaţie – Partea a II-a – Tragerea unui obiect"

  1. […] un personaj impinge un obiect mare şi greu, să zicem de dimensiuni aproximativ egale cu cel din exerciţiul B. Personajul este situat cu faţa către obiect şi îl va împinge cu ambele […]

  2. Mi-a fost de mare folos siteul

Leave a Reply

Submit Comment



© 2017 ANIMATIC