3

Realizarea unei animaţii – partea a II-a – Concepţia şi realizarea personajelor

De îndată ce scenariul este gata, urmează partea mai distractivă, şi anume realizarea primelor schiţe. Până la acest moment sunt destul de sigură de cum va arăta personajul meu principal astfel încât îmi va fi destul de uşor să-l schiţez. Încep pe hârtie însă nu voi rezista mult şi mă voi muta cât de curând pe computer, pentru că acolo mă simt cel mai bine. Mărturisesc că m-am obişnuit să lucrez în Toon Boom Studio pentru că lucrez vectorial. Îmi este destul de simplu să corectez un desen trăgând de puncte.

omul-obisnuit-schite

seful-schite

Anyway, nu voi încheia ziua până ce nu voi avea personajul gata desenat pe computer. Noaptea este un sfeşnic bun astfel că a doua zi voi mai face ceva corecturi dupa care voi stabili, în sfîrşit, varianta finală a personajului principal.
Voi face cam acelaşi lucru şi pentru celelalte personaje, după caz.

Cam asta a fost, pe scurt, descrierea etapei legate de desenarea şi conceperea personajelor. Aveţi mai jos câteva detalii legate de conceperea personajelor folosite în animaţia mea.

Personajul principal reprezintă tipul omului obijnuit, adică un om simplu, fără pretenţii şi perspective prea mari; este genul de om uşor de controlat şi de influenţat. Este angajatul perfect care se supune, nu se plânge niciodată şi se mulţumeşte cu foarte puţin.

Dacă ar fi să facem o scurtă analiză asupra aspectului fizic şi asupra temeparmentului său, am spune că Omul Obişnuit este genul personajuului bleg, puţin cam tont, tipul prostănac :

  • ochii sunt pleoştiţi (indică atitudinea de om naiv)
  • gâtul lung
  • umerii sunt lăsaţi şi sunt în prelungirea gâtului
  • zâmbetul îl cam dă de gol :)

omul-obisnuit-contur

Personajul secundar reprezintă tipul şefului, un şef aspru care se comportă foarte dur cu angajaţii săi. Este genul de şef fără scupule şi fără sentimente, cu alte cuvinte este un porc; de fapt ăsta şi este personajul secundar, un porc :) .

Datorită faptului că acest personaj este un porc, este evident faptul că trebuie să fie gras şi  să aibă fălci, asta pe lângă alte câteva trăsături specifice, cum ar fi :

  • sprâncenele lui sunt tot timpul încruntate
  • părul este cărunt, fiind  în contrast cu sprâncenele care sunt negre
  • capul este  mare, cu fălci şi guşă
  • gâtul nu este vizibil şi asta din cauza faptului că formează un tot unitar cu umerii – pesonajul este gras
  • spatele este solid
  • burta este mare ( vorbim totuţi despre un porc)

seful-contur

Cat atât deocamdată. Aveţi mai jos varianta finală pentru cele două personaje discutate în această lecţie.
Data viitoare vom vorbi despre storyboard şi despre realizarea storyboard-ului pentru filmul meu :) . Pe curând!

personaje-color


Filed in: How To basics, Medium, Romanian
Tags: , , , , , , , , ,

Related Posts

Bookmark and Promote!

3 Responses to "Realizarea unei animaţii – partea a II-a – Concepţia şi realizarea personajelor"

  1. Sorbon says:

    Pai bine mai Cristina, toata vara ne-ai “amenintat” ca ne vei incinta cu lectiile tale…si nu prea te-ai tinut de promisiune!

    De iert doar daca esti ocupata cu vreun proiect de animatie! 😉

  2. Cristina says:

    Ai dreptate Sorbon :( , una planuiesc si alta iese si asta pentru ca Animaticul doesn’t pay the bills :))

    Si cred ca o sa ma ierti daca iti zic ca asta ma tine ocupata … proiectele de animatie la care lucrez; asa ca … te rog sa mai ai putina rabdarica :)

  3. […] ce avem până acum este scenariul şi personajele aşa că suntem pregătiţi să începem storyboard-ul […]

Leave a Reply

Submit Comment



© 2019 ANIMATIC