1

Calul obosit şi călăreţul Stinky – animaţie

Ceea ce ne propunem este să realizăm o animaţie simplă având în centrul său pe cowboy-ul Stinky, urcat pe calul obosit. Vă reamintesc faptul că avem deja creată animaţia calului iar ceea ce trebuie să facem în continuare este să  “ataşăm” cowboy-ul de cal şi să sinconizăm cele două personaje.

pozitia-naturala

Nu vom mai discuta depre modul în care am realizat mersul calului, vreau doar să vă reamintesc un singur lucru: mersul calului este un mers de tip obosit, adică personajul se găseşte într-o stare de oboseală fizică. Pentru a-l “urca” pe Stinky pe cal va trebui ca şi el să aiba aceeaşi “dispozitie”; cu alte cuvinte, trebuie ca, la finalul articolului, ambele personaje să pară obosite iar animaţiile lor să fie oarecum sincronizate :) .

pozitia-in-stare-de-oboseal

Imaginea de mai sus reprezintă poziţia iniţială şi anume: cowboy-ul aşezat pe cal, ţine cu mâna dreaptă hăţurile iar cu mâna stângă se sprijină de şa. În ceea ce priveşte poziţia calului, acesta este cu toate picioarele în contact cu pământul, cele de pe partea dreaptă fiind orientate în faţă.

Înainte de a ajunge la rezultatul final vreau să vedem cum ar arăta animaţia fără ca personajul Stinky să aibă o mişcare proprie.

Ceea ce am facut a fost că am adăugat cowboy-ul în ierarhia calului. De ce? Pentru că animaţia calului este deja creată şi nu am făcut alceva decât să o folosesc drept “container” principal.

Pentru cei familiari cu Toon Boom Studio, structura peg-urilor va fi destul de simplă şi sugestivă. Astfel, întreg personajul Stinky (COWBOY-P) va fi copil pentru peg-ul principal al calului (HORSE-P), asfel încât Stinky va prelua de la “părintele” său doar mişcarea pe verticală, mişcare realizată pentru a da impresia că, calul îşi trece greutatea de pe o parte pe alta a corpului.

structura-pegurilor

Să vedem ce am obţinut până acum … Ţineţi minte că Stinky nu are nici o mişcare proprie!

Get Adobe Flash player

Nu pare prea bine, nu-i aşa? Calul îşi face treaba, însă cowboy-ul este ţeapan iar hăţurile parcă sunt nişte beţe :)  .

Aşadar, să intervenim puţin asupra cowboy-ului Stinky. Ceea ce trebuie să facem este să aplicăm diverse rotaţii pentru anumite părţi ale corpului astfel încât acesta să “intre” în ritmul calului.

Problema care se pune în continuare nu este asupra căror elemente trebuie să intervin ci la ce momente de timp trebuie să intervin. Iar aici mă va ajuta timeline-ul calului.
Vă reamintesc câteva lucruri importante cu privire la mersul calului:

  • animaţia este realizată la 24 fps
  • lungimea totală este de 43 de frame-uri, adică 1.79 secunde
  • animaţia cuprinde 5 poziţii principale, dintre care 3 poziţii de contact şi 2 poziţii de trecere

Aceste 5 poziţii principale din mersul calului imi vor stabili poziţiile principale ale cowboy-ului; altfel spus, calul stabileşte ritmul iar eu trebuie să sincronizez cele două personaje.

function-editor

După cum am spus mai sus, tot ceea ce am facut a fost să aplic numai mişcări de rotaţie pentru anumite părţi componente ale lui Stinky. După cum puteţi vedea din imagine, doar două dintre părţile corpului au suferit rotaţii mai importante şi anume, capul şi talpa personajului. Aceste două părţi componente, aflate la extreme, sunt ceva mai vulnerabile decât celelate, în sensul că se vor balansa mai mult.

Fără a vă plictisi cu prea multa vorbărie, haideţi să vedem rezultatul final!!

Get Adobe Flash player

Dacă vreţi să aflaţi şi alte informaţii suplimentare vă invit să urmăriţi următorul video :) .

Get Adobe Flash player


Filed in: Characters, Featured, Flash Content, Medium, Romanian, Stinky, the cowboy, The friendly horse, Tweening, Video Content
Tags: , , , , ,

Related Posts

Bookmark and Promote!

One Response to "Calul obosit şi călăreţul Stinky – animaţie"

  1. […] This post was mentioned on Twitter by ANIMATIC. ANIMATIC said: Calul obosit şi călăreţul Stinky – animaţie http://www.animatic.ro/2010/05/calul-obosit-si-calaretul-stinky-animatie/ […]

Leave a Reply

Submit Comment



© 2017 ANIMATIC