3

Construcţia mâinii – mâna masculină şi mâna feminină

Într-un articol trecut am discutat despre desenul mâinilor, cazul general. Am prezentat acolo forma generală a mâinii unui personaj, o formă ce poate fi folosită pentru personaje feminine dar şi masculine.

În articolul de faţă discutăm despre deosebirea dintre mâna unui personaj feminin şi mâna unui personaj masculin. Am spus “personaj” pentru nu mă refer doar la personaje umane ci şi la animale umanizate.

Pe scurt, deosebirile principale între o mână feminină şi una masculină sunt dimensiunea şi forma. Când spun dimensiune mă refer la grosimea degetelor, a palmei şi a încheieturii iar când spun formă mă refer atât la forma palmei dar şi a degetelor (care este ceva mai alungită la personajele feminine).

În continuare vă propun să discutăm pe baza a 4 poziţii diferite, cazul mâinii cu 4 degete; fiecare poziţie va fi tratată atât din punctul de vedere al mâinii unui personaj feminin dar şi al unui personaj masculin.

Aşadar să începem cu o primă schiţă a mâinilor, schiţă în care stabilim poziţia şi dimenisunea mâinii. După cum se poate observa, în această primă schiţă fiecare mână este “îmbrăcată” cu o mănuşă ce grupează fie câte 3 degete (A1 – B1, B2, A3 – B3) fie câte 2 degete (B1, A4 -B4).

comparatie-maini-1

Dacă vă întrebaţi cum anume stabilesc care degete să le grupez, atunci răspunsul este simplu:

  • în cazul mâinii feminine vreau să evidenţiez (fie şi printr-o simplă poziţie a mâinii) trăsăturile specifice caracterului feminin şi anume: finite, gingăşie, graţie (vezi schiţele A2, A4)
  • în cazul mâinii masculine vreau să evidenţiez forţă, energie, vigoare (vezi schiţele B2, B4)

În cea de-a doua schiţă scăpăm de “mănuşă” şi evidenţiem fiecare deget (observaţi faptul că degetele feminine sunt mult mai subţiri), iar ceea ce-am spus mai sus legat de trăsăturile specifice caracterului feminin şi masculin se regăseşte şi-aici; sesizaţi modul în care mâna feminină apucă un obiect (degetul mic este ridicat) spre deosebire de mâna masculină.

comparatie-maini-2

Am ajuns la cea de-a treia şi ultima schiţă, iar asta însemnă ca trebuie să finalizăm desenele, prin urmare trebuie să adăugăm micile detalii:

  • în cazul mâinii feminine, vârfurile degetelor sunt puţin ascuţite iar degetele sunt un pic arcuite.
  • în cazul mâinii masculine, vârfurile degetelor sunt masive şi rotunjite iar incheieturile dgetele prezintă cute.

comparatie-maini-3

În incheire vă mai atrag atenţia asupra unui lucru: atunci când schiţaţi mâna unui personaj feminin trebuie să menţineţi “desenul curat”, adică fără cute ale palmelor sau ale degetelor. Regula nu se aplică în cazul mâinii masculine :) .

Spor la desen!!


Filed in: Easy, Hands, Romanian
Tags: , , , , , ,

Related Posts

Bookmark and Promote!

3 Responses to "Construcţia mâinii – mâna masculină şi mâna feminină"

  1. […] This post was mentioned on Twitter by Marcel Corbeanu. Marcel Corbeanu said: Construcţia mâinii – mâna masculină şi mâna feminină http://www.animatic.ro/2010/04/constructia-mainii-mana-masculina-si-mana-feminina/ […]

  2. Stefy says:

    Vai…multumim. Niciodata nu am stiut sa desenez mainile :)) Acum macar voi exersa :)) =)) 😀

  3. Cristina says:

    Cu placere 😀

Leave a Reply

Submit Comment



© 7333 ANIMATIC